budinca de quinoa

1quinoa

Desi este considerata o cereala, quinoa este de fapt o ruda a legumelor cu frunze verzi precum spanacul, sfecla mangold sau chardul elvetian. Semintele de quinoa sunt de marimea si aspectul meiului si provine din regiunea Anzilor si America de Sud.

Considerata „mama tuturor cerealelor”, quinoa contine mai multe proteine decat oricare alta cereala. Are atat de multe beneficii, incat a fost declarata de Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimetatie si Agricultura ca alimentul anului 2013.

Cu totii stim ca micul dejun este mancarea care seteaza dispozitia pentru intreaga zi. Iata de ce este atat de important sa-i oferim o atentie sporita.

V-am povestit deja despre micul dejun preferat al sotului meu, despre budinca de amaranth si despre riz conde. Acum a venit randul si pentru micul meu dejun preferat – budinca de quinoa.

Ce-am gasit prin bucatarie (pentru 2 portii):
– 1 cana de quinoa
– 1 mar
– 1 lingurita de scortisoara
– 2 linguri de miere

Formula magica:
Se spala quinoa in mai multe ape, deoarece are invelisul amar. Se pune seara in cratita in care va fierbe a doua zi, impreuna cu 3 cani de apa si sucul de lamaie. Se lasa sa fermenteze cel putin 12 ore. A doua zi, se fierbe in apa in care a fermentat la foc incet aproximativ 15 de minute pana cand se absoarbe toata apa. Se lasa sa se odihneasca 5 minute si apoi se serveste cu mar ras, scortisoara si miere.

Quinoa este considerata o pseudocereala, ca si hrisca, meiul sau amaranth-ul. Nu uitati ca este important sa fermentam pseudocerealele pentru ca ele, ca si toate cerealele clasice, leguminoasele, semintele si nucile contin anumiti antinutrienti (in special acid fitic) care ingreuneaza digestia si impiedica absorbtia de minerale. Simpla inmuiere in apa cu lamaie (sau zer, chefir, iaurt, otet) peste noapte creste valoarea lor nutritiva. De asemenea, in timpul fermentarii, proteinele existente in pseudocereale devin mai usor de digerat si de absorbit.

Sa aveti energie din plin!

20130328-_DSC298120130328-_DSC298820130328-_DSC298720130328-_DSC2990

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *